Scrisoarea Guvernatorului
Rotary 2241
ROTARY OPENS OPPORTUNITIES!
(Rotary deschide oportunități)
O temă aparent simplă ce definește un nou an rotarian, un adevăr ce definește misiunea uneia din cele mai mari organizații de voluntariat recunoscută la nivel mondial, un îndemn ce ne conduce de fiecare dată în lupta cu cele mai cumplite dezastre, catastrofe sau boli survenite asupra umanității… o invitație către nesfârșite oportunități!
După renumitul proiect END POLIO NOW în care suntem foarte aproape sa eradicăm poliomielita la nivel mondial și care a atras de partea sa oameni puternici precum Bill și Melinda Gates, iată-ne puși in fața unei noi provocări la care Rotary, atât la nivel mondial cât și pe plan național, a răspuns prompt, înfruntând-o fără preget, mobilizând milioane de membri și contribuind substanțial în lupta cu COVID-19.
Iată că s-a deschis o nouă oportunitate pentru rotarieni să se unească și să își aducă aportul în îmbunătățirea calității vieții în comunitățile din care fac parte, efortul lor concretizându-se deja în 20 de Global Granturi, 1.700.000 USD pentru lupta împotriva pandemiei; și nu ne oprim aici!
Sunt mândru să fiu Guvernator al acestui District, o onoare ce atrage totodată o imensă responsabilitate și care deschide ușile către o viață mai bogată, plină de semnificație. Rotary este organizația care oferă oportunități pentru proiecte în folosul comunității, realizate și susținute de oameni, de membri Rotary, de NOI! Suntem aici pentru că noi credem în oportunitățile pe care Rotary ni le oferă nouă, credem în oportunitățile pe care le oferă celorlalți și credem în noi înșine. Credem ca orice gest al nostru, mai mic sau mai mare, creează oportunități pentru cei care au nevoie de noi, pentru acele persoane pentru care facem aceste proiecte. Știm totodată că orice acțiune în slujba comunității ne inspiră, ne schimbă și ne face mai buni.
Tot ceea ce facem deschide noi oportunități cuiva, undeva!
Cu prietenie,