Despre proiect

Inițiată și susținută de Clubul Rotary Opera Timișoara, este prima Academie de music-hall din țară. S-a născut din receptarea nevoilor comunității, a publicului spectator în genere, de a viziona și spectacole de acest gen.

Academia de Excelență Opera reunește doua mari proiecte:

  1. „Romanian Revolution 1989” – retrăim evenimentele dramatice ale Revoluției, a cărei flacără s-a aprins la Timișoara și a schimbat odata pentru totdeauna cursul istoric. Transfigurarea katarhică a acelor sângeroase momente este realizată prin spectacolul muzical contemporan „Romanian Revolution 1989”, semnat de compozitorul și libretistul “Aaron Garber”.
  2. VoievodineleFiicele lui Dracula” – primul music-hall cu subiect istoric românesc, o minunată poveste de dragoste, onoare, trădare și înălțare. Muzica şi libretul spectacolului au fost create pentru studenţii primei Academii de music-hall din ţară, autorul libretului fiind prof. univ. dr. Violeta-Simona Zonte, muzica este semnată de Gabriel-Alexandru Muzicaş, regia artistică îi aparține Laurei Avarvari, iar scenografia, Getei Medinschi.

Poze ediții trecute

Sponsori & parteneri