Despre proiect
Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenților săi și contribuția adusă patrimoniului național, un punct de reper pentru cultura românească. Unicitatea proiectului este redată de structura ansamblului ce reunește 21 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestra ale lumii.
Orchestra a fost creată la inițiativa violinistului Alexandru Tomescu și a violistului Ladislau Cristian Andriș, directorii artistici ai Romanian Chamber Orchestra, iar dirijorul este maestrul Cristian Măcelaru.
Ansamblul promovează muzica clasică, compusă pentru această formulă orchestrală, interpretată la un nivel excelent, comparabil cu cele mai bune orchestre de cameră din lume.
În timp, orchestra își propune să reprezinte România pe plan internațional, promovând valorile și cultura românească, devenind astfel un brand de excelență al țării.
Rotary Opera Timișoara susține doua mari proiecte în cadrul Romanian Chamber Orchestra:
- “Programul educațional – masterclass-uri de măiestrie pentru tinerii muzicieni” – cursurile de măiestrie sunt dedicate exclusiv tinerilor muzicieni români și se desfășoară pe două categorii de vârstă (10-18 ani și 19-30 ani), fiind susținute de către 7 muzicieni care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestra ale lumii. Masterclass-urile sunt organizate de Romanian Chamber Orchestra sub tutela unui parteneriat educațional cu Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru și Clubul Rotary Opera Timișoara.
- “Gala Tinerilor Muzicieni – Romanian Chamber Orchestra” – este un prilej de a sărbători excelența în rândul tinerilor muzicieni care au participat la cursurile de măiestrie interpretativă susținute de muzicieni români de renume internațional în cadrul proiectului Romanian Chamber Orchestra. Evenimentul reunește pe scena Filarmonicii „Banatul” Timișoara, 9 tineri instrumentiști care vor avea șansa de a încânta publicul meloman cu un program generos interpretat la un nivel excelent, care are durata de 90 de minute. Gazda seratei este Christian Rudik, Directorul Operei Naționale din Timișoara.